Dacă se grăbea Flutur cu ANL-urile , rămânea Andrei fără gloria unui `moment istoric` Singura „realizare” a primarului Cosmin Andrei este  repartizarea unor locuințe ANL, începute acum 9 ani! În timp ce primarii unor localități precum Oradea, Cluj, Mures sau chiar Săcuieni inaugurează proiecte de milioane de euro, la Botoșani primarul Cosmin Andrei încă se crede în campanie electorală și nu s-a apucat efectiv de treabă așa cum ne-a promis înainte de alegeri. Dacă în opinia dumnealui, la repartizarea celor 40 de locuințe ANL Lebăda  a fost necesară și prezența parlamentarilor PSD , înseamnă

Avem rezultate excepționale doar la simulările ISU, întrucât realitatea serviciilor de urgență e total pe dos! Ce încredere mai putem avea atunci când apelăm la numărul unic de urgență, 112 și așteptăm cu sufletul la gură  rezolvarea  problemei cu care ne confruntăm, dar ne  izbim de lipsurile și neconcordanțele unui sistem putred, care în cele din urmă ne omoară, în loc să ne salveze. Cazul femeii de la Constanța, care a căzut în gol de la balconul apartamentului cuprins de flăcări, ne demonstrează pentru a nu

Se pare că nu avem nicio șansă oricât de mică, de a vedea că România se îndreaptă spre drumul dezvoltării așa cum multe state membre ale Uniunii Europene au început să meargă de foarte mult timp. Un drum al respectului față de cetățeni și față de siguranța acestora în propria lor țară.România a ajuns în anul 2021, într-o criză sanitară acută, profund afectată de pandemie. În anul 2021 avem acuzații de achiziționare de măști neconforme date spitalelor, măști neconforme vândute românilor pentru protejare împotriva

Dezlegare chestiune de drept privind fapta de a folosi numee unei alte persoane pentru deschiderea unui cont pe o reţea de socializare deschisă publicului - Legal Land În şedinţa din 25 ianuarie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin Decizia nr.4 în dosarul nr.2534/1/2020, a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Brașov – Secţia penală în Dosarul nr. 9010/197/2019, prin care se solicita pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept: „Dacă fapta

Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) totaliza, la finele lunii noiembrie a anului trecut, 463,963 miliarde de lei, respectiv 44,4% din PIB, conform Ministerului Finanțelor. Spre comparație, amintim că la sfârșitul anului 2019, datoria guvernamentală era de 373,6 miliarde lei, adică 35,3% din PIB. Din suma de  463,963 miliarde de lei, 16,42 miliarde de lei reprezenta datoria pe termen scurt, iar restul indica datoria pe termen mediu şi lung. Cea mai mare parte din această datorie, respectiv 398,692 miliarde de lei, era reprezentată de titluri de stat.  Datoria administraţiei

Pro România, partid de Ping-Pong, pentru PSD și PNL? Interesele personale primează pentru unii președinți de partid, care fac doar jocuri politice pentru a le fi lor bine și atât. Doctrina politică a partidului din care face parte fiecare dintre ei, fiind doar niște povești de păcălit electoratul, în preajma alegerilor electorale. Oameni dragi, asemeni vouă, care vedeți deja circul politic făcut de noua conducere locală și județeană botoșăneană, m-a contrariat și pe mine, să văd cum aleșii nostri locali își dau votul pentru anumite proiecte,

Ce ție nu-ți place altuia nu-i face!”  Aceasta este lecția dată de PNL  pentru conducerea PSD Botoșani, vizavi de sumele de bani distruite acum de Guvern, la final de an, pentru primăriile din județul Botoșani. Citeam câtă nemulțumire domnește acum în PSD Botoșani, pe motivul alocării fondurilor de la Guvern, mai ales că municipiul Botoșani, municipiul Dorohoi, precum și cele două orașe Bucecea și Săveni, care au primari social-democrați, nu au primit niciun ban la această repartizare de fonduri pentru administrațiile locale din județ. Interesant este

Botoșaniul trebuie să fie un oraș și un județ european în adevaratul sens al cuvântului Apelul meu public  către autoritățile locale  pare că este tratat cu indiferență de cei ce ne conduc județul, asemeni cum sunt ignorați toți cetățenii care întâmpină diverse probleme și caută cu disperare soluții din partea aleșilor locali și județeni. Din păcate, odată ajunși pe fotoliile lor confortabile nu se mai complică cu ascultarea cetățeanului de rând, așa cum se pozau frumos în campaniile electorale pe rețelele de socializare . Practic,

Politica românească din prezent este la nivelul anilor 1881! Astăzi, 15 ianuarie 2021, se împlinesc 171 ani de la nașterea celui care avea să devină un Titan al culturii românești, Mihai Eminescu. Drept omagiu, pentru sutele sau poate miile de pagini scrise care au dat valoare istoriei și culturii românești, i-a fost dedicată ziua de naștere drept ziua Culturii Naționale. Trăim astăzi o întreagă epopee: școală fară profesori și elevi, miniștri cu educație precară și discutabilă, măsuri luate de către stat împotriva culturii și împotriva artiștilor. Sărbătorim

a

What You Need to Know About VoteStart

The perfect way to get a head start in your upcoming political campaign.

 
2976 Washington St
San Francisco, CA 94115
 

Follow us:

Chip in now, every dollar helps in the crtical final moments of this campaign.

Fiona Anderwood